Un bucătar adevărat se bucură întotdeauna din spatele cortinei!

Alexandru Scotnotis



“Arta culinară” este o sintagmă care pentru mine se traduce în multă muncă și perseverență! Mi-am descoperit pasiunea pentru acest domeniu când aveam 12 ani și i-am facut mamei mele brioșe cu ciocolată.

Peste câțiva ani, în 2011, am urmat cursurile celei mai prestigioase școli de gastronomie din lume: “Le Cordon Bleu Paris” în cadrul căreia am reușit să îmi completez noțiunile și cunoștințele culinare la cel mai înalt nivel posibil.

În 2012, am avut onoarea de a îmi face stagiatura la Tour D’Argent alături de Chef Laurent Delabarre MOF 2004 și Chef Roland Dourand MOF 1982 (MOF - meilleur ouvrier de France - este cel mai important concurs de bucătari din Franța și automat din lume). Tour D’Argent este unul dintre restaurantele istorice cu adevărat impresionante și unul dintre locurile preferate în trecut de Regele Henric al IV-lea. Nu în ultimul rând, restaurantul este sursa de inspirație a deja cunoscutei povești Ratatouille.

Ceea ce m-a convins cu adevărat că sunt pe calea cea bună, a fost obținerea în anul 2014, a medaliei de argint la Competiția Culinara Mondială de la Luxembourg, rezultat care m-a determinat ca în 2015 să devin formator de bucatari. Dincolo de numeroasele titluri câștigate și de renumitele restaurante din Franța în care am avut onoarea să lucrez și să învăț, mă trezesc zilnic cu bucuria faptului că pot oferi servicii de cea mai înaltă calitate și competență!

Unul dintre obiectivele mele este să găsesc soluții în orice situație!